Uniunea pentru Bucovina se implică: am ajutat la plantarea cireşilor de pe marginea drumului către Putna

Drumul naţional care leagă Vicov de Putna va fi „străjuit” din nou de cireşi. Astăzi, sâmbătă, 23 martie 2019, peste 100 de cireşi au fost plantaţi pe marginea acestui drum, într-o acţiune organizată şi finanţată de Narcis Prindii. Este omul care a cumpărat pomii şi a lansat o invitaţie mişcării Uniunea pentru Bucovina pentru a se implica într-o acţiune de voluntariat.

Am răspuns cu plăcere acestei invitaţii, iar timp de câteva ore, alături de silvicultori, reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, oameni din conducerea Primăriei Putna, dar şi alţi voluntari am muncit cu plăcere.

Am plantat cireşii altoiţi achiziţionaţi personal de Narcis Prindii de la Aiud şi credem că am făcut o treabă foarte bună. Sperăm ca toţi cei care vor merge spre Putna peste câţiva ani să se bucure de cireşele din aceşti pomi plantaţi cu sufletul, dar şi de splendoarea momentului când cireşii vor înflori.

Uniunea pentru Bucovina lansează cu acest prilej şi mesajul „Ne implicăm, schimbăm!”, unul care va fi un motto pentru noi în ceea ce vrem să facem. Iar acţiunea de astăzi, de la Putna, este un prim semn că nu mergem doar să dăm bine în fotografii, ci să muncim efectiv la un proiect. Un nou mod de a gândi şi de a ne implica în viaţa publică, în viaţa comunităţii.

Şi da, am participat la această plantare de cireşi de la un capăt la altul, iar pe o parte din pomi am lăsat şi un mesaj conceput special pentru acest eveniment: „SOS. Şi eu am plantat un cireş aici. Tu doar ajută-l să crească frumos”. Semnat „Cireşii” şi datat DN 2H Vicov-Putna, 23 martie 2019.

Iar aceasta este doar o primă acţiune la care ne-am implicat activ, iar pe viitor ne vom concentra atenţia în special pe Suceava, locul de unde trebuie să înceapă schimbarea în bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *